Histria, orașul grecesc pe care marea l-a părăsit

Histria (în greacă Istros sau Istrie) a fost întemeiată de colonii veniți din Milet, oraș grecesc de pe coasta Asiei Mici. Numele vine de la Istros, cum le spuneau grecii Dunării. Herodot, în secolul al V-lea î.Hr., scria deja că Dunărea se varsă în Pontul Euxin „lângă Istria, locuită de coloniști milesieni” (Istorii II.33). Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) o prezintă drept cea mai veche colonie grecească de pe țărmul vestic al Mării Negre.

Data obișnuită, 657–656 î.Hr., vine din Cronica lui Eusebiu din Cezareea, în versiunea latină a lui Ieronim, care notează la acel an: „Histrus civitas in Ponto condita” (cetatea Histrus a fost întemeiată în Pont). Aceasta este data dată și de MINAC. Un alt autor antic, cunoscut ca Pseudo-Scymnos, indică o dată ceva mai târzie, în jurul anului 630 î.Hr. Arheologia nu poate fixa anul exact: cea mai veche ceramică din Zona sacră a cetății este datată în ultimul sfert al secolului al VII-lea î.Hr. Sigur este deci doar secolul: a doua jumătate a secolului al VII-lea î.Hr.

Orașul grecesc avea o acropolă pe un promontoriu stâncos, unde se afla Zona sacră, și un cartier civil pe platoul din vest. Pe la mijlocul secolului al VI-lea î.Hr. au fost ridicate aici temple de piatră, între care cele ale Afroditei și lui Zeus. În secolul al V-lea î.Hr. cetatea bătea monede proprii de argint, cu un vultur care ține în gheare un delfin și cu numele IΣTPI.

După campania din 29–28 î.Hr. a proconsulului Marcus Licinius Crassus, Histria a intrat sub dominația Romei. În epoca romană s-au construit un nou zid de incintă, terme și alte clădiri publice. O inscripție din jurul anului 100 d.Hr., a guvernatorului Manius Laberius Maximus, confirma hotarele teritoriului histrian până în Delta Dunării și observa că venitul orașului venea aproape numai din peștele sărat. După distrugerile din secolul al III-lea, orașul s-a restrâns pe vechiul promontoriu, la circa 7 hectare, într-o incintă nouă. În secolele IV–VI a fost un centru creștin: arheologii au descoperit șase bazilici, între care o mare bazilică episcopală din secolul al VI-lea.

Histria a fost locuită circa 13 secole. A fost părăsită în secolul al VII-lea d.Hr., iar sursele indică două cauze. Prima sunt invaziile avarilor și slavilor din acel secol. A doua este schimbarea țărmului. Un studiu geomorfologic publicat în 2013 (Vespremeanu-Stroe și colaboratorii) arată că sedimentele unui vechi braț al Dunării, aflat la 10–20 km nord, au fost mutate de valuri spre sud și au format un șir de grinduri de nisip în fața orașului, care l-au despărțit de marea deschisă. Abandonarea coincide cu această izolare. Golful de odinioară este astăzi lacul Sinoe, iar o parte din vestigii se află azi sub apă.

Ruinele au fost identificate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cercetările sistematice au fost începute în 1914 de Vasile Pârvan, care a cercetat atunci, printr-o tranșee, zidul cetății romane târzii; între 1915 și 1927 a dezvelit termele. După moartea sa, în 1927, la conducerea șantierului s-au succedat Scarlat Lambrino, Emil Condurachi, Dionisie M. Pippidi, Petre Alexandrescu și Alexandru Suceveanu. Cercetarea continuă și astăzi, coordonată de Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București. În peste o sută de ani au fost găsite ziduri din toate perioadele antice, temple, terme și o necropolă cu circa 1000 de movile funerare (tumuli), iar rezultatele au fost publicate în 15 volume monografice.

Cetatea Histria se află pe malul lacului Sinoe, lângă satul Istria (comuna Istria, județul Constanța), și face parte din Complexul Muzeal Histria, administrat de MINAC. Se vizitează în aer liber zidul cetății romane târzii, cu turnuri, străzile pavate, Zona sacră cu temple grecești, termele și bazilicile, între care bazilica episcopală.

Muzeul de lângă cetate, deschis în 1982, expune obiecte descoperite în săpături: ceramică, monede, statuete, inscripții, piese de arhitectură și alte obiecte din epocile greacă, romană și bizantină.