Meșterul Manole și Mănăstirea Argeșului: ce e istorie și ce e legendă

Biserica Mănăstirii Argeșului este ctitoria lui Neagoe Basarab, domn al Țării Românești între 1512 și 1521. Construcția a început la o dată necunoscută, probabil în primul an de domnie, iar biserica a fost sfințită la 15 august 1517 de patriarhul Teolipt al Constantinopolului. Pictura interioară a fost terminată abia în 1526, sub Radu de la Afumați, de zugravul Dobromir; fragmente din ea se păstrează la Muzeul Național de Artă al României. Biserica a fost zidită din piatră de calcar, lucru rar în Țara Românească, iar decorul sculptat al fațadelor are legături clare cu arhitectura otomană a vremii.

Cine a fost arhitectul nu se știe. Dosarul depus în 2024 de Institutul Național al Patrimoniului pentru Lista indicativă UNESCO spune limpede că nu s-a păstrat nicio mențiune sigură despre arhitect sau meșteri, în ciuda bogatei tradiții orale despre un Manole legendar. Unele scrieri vechi atribuie concepția bisericii chiar lui Neagoe Basarab. Nu există nicio dovadă istorică că un meșter numit Manole a existat sau că cineva a fost zidit în biserică.

În 1793 biserica a devenit catedrală episcopală. După incendiile din 1866 și 1867, care au distrus o mare parte din clădirile mănăstirii și interiorul bisericii, Carol I (pe atunci domnitor, rege din 1881) a sprijinit o restaurare amplă, condusă între 1875 și 1886 de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, elev al lui Viollet-le-Duc. Lucrarea a salvat monumentul, dar l-a și schimbat mult: clădirile mănăstirii au fost demolate, frescele vechi au fost înlocuite cu o pictură nouă în ulei, iar acoperișul și o parte din ornamente au fost refăcute după ideile arhitectului.

Din 1914 biserica este și necropolă regală. În biserică, lângă mormintele lui Neagoe Basarab și ale familiei sale, odihnesc regele Carol I, regina Elisabeta, regele Ferdinand și regina Maria. Regina Ana (în 2016) și regele Mihai I (în 2017) au fost înmormântați în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, ridicată în fața porții mănăstirii.

Povestea Meșterului Manole a devenit cunoscută prin balada „Monastirea Argeșului”, publicată de Vasile Alecsandri în culegerea sa de poezii populare din 1852. Alecsandri nu a transcris pur și simplu textul popular, ci l-a rescris și l-a stilizat. Alte variante au fost culese mai târziu, de pildă de G. Dem. Teodorescu, în 1883. Folcloristul Ion Taloș a numărat în spațiul românesc 242 de variante ale baladei și 38 de variante ale legendei în proză.

În baladă, domnul care poruncește zidirea nu este Neagoe Basarab, ci Negru-Vodă. El pornește cu „nouă meșteri mari, / calfe și zidari” și cu Manole, al zecelea. Tot ce zidesc ziua se surpă noaptea. Manole visează că zidul va ține doar dacă vor zidi în el prima soție sau soră care va veni a doua zi cu mâncare. Vine Ana, soția lui. Manole se roagă să o oprească ploaia și vântul, dar ea ajunge, iar el o zidește. La final, domnul îi lasă pe meșteri pe acoperiș, ca să nu poată ridica o biserică mai frumoasă. Ei își fac aripi din șindrilă și cad. Unde cade Manole apare „o fântână lină”.

Motivul femeii zidite pentru ca o construcție să reziste este răspândit mai ales în Balcani. În balada greacă despre Podul de la Arta, tot ce se construiește ziua se prăbușește noaptea, iar meșterul trebuie să-și zidească soția. Teme asemănătoare apar în cântecul sârbesc despre zidirea cetății Scutari (Skadar) și în balada maghiară despre soția zidarului Kelemen. Mircea Eliade a scris despre legendă în „Comentarii la legenda Meșterului Manole” (1943), unde o citește ca mit al jertfei pentru creație. Aceasta este o interpretare literară, nu o informație despre construcția reală a bisericii.

Mănăstirea Curtea de Argeș (municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș) se poate vizita: biserica lui Neagoe Basarab, cu mormintele domnitorilor și ale primilor regi ai României, și, în apropiere, noua catedrală cu mormintele regelui Mihai I și reginei Ana.

Fântâna lui Manole se află peste drum de mănăstire, într-un parc de pe strada Eroilor. Fântâna de piatră este legată de Manole doar prin legendă. Inscripția în versuri de pe ea, publicată de Nicolae Iorga în 1905, nu îl pomenește pe Manole: spune că izvorul a fost găsit și adus în acest loc de episcopul Iosif al Argeșului, împreună cu iconomul Meletie.