Mănăstirea Horezu

Mănăstirea Horezu (sau Hurezi) este cea mai însemnată ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, ridicată în nordul județului Vâlcea, la poalele Munților Căpățânii. Lucrările au început în 1690, biserica mare fiind sfințită la 8 septembrie 1693, iar ansamblul a fost extins în deceniile următoare. Înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1993, ea este considerată cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală din Țara Românească și cel mai reprezentativ monument al stilului brâncovenesc. Acest stil, dezvoltat în timpul domniei lui Brâncoveanu, îmbină tradiția locală cu influențe bizantine, orientale și ale Renașterii târzii. Biserica mare, cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, este construită pe plan trilobat și se distinge prin pridvorul deschis, susținut de zece coloane de piatră bogat ornamentate, și prin ancadramentul de marmură sculptată al ușii de intrare. Ansamblul cuprinde, pe lângă biserica mare, biserica bolniței, ctitorită de doamna Maria, soția domnitorului, în 1696, schitul Sfinții Apostoli, schitul Sfântul Ștefan, paraclisul, palatul domnesc, turnul-clopotniță și chiliile. Pictura interioară, realizată de zugravi ai școlii brâncovenești, înfățișează portretele ctitorilor din familiile Brâncoveanu și Cantacuzino. În timpul domniei lui Brâncoveanu, mănăstirea a devenit un important centru cultural, găzduind vestita bibliotecă domnească, ce păstrează și astăzi mii de volume.