Țara Loviștei – zonă etnografică

Țara Loviștei este o microregiune istorică și etnografică din nordul județului Vâlcea, cu prelungiri pe teritoriul județului Argeș, a cărei întindere corespunde depresiunii Loviștei. Așezată pe cursul mijlociu al Oltului și străbătută și de râul Lotru, este închisă de jur împrejur de masivele Făgăraș, la nord, Lotru și Parâng, la vest, și Cozia, la sud — o adevărată „cetate" naturală de circa 2.000 km², aflată la distanță aproape egală de Sibiu, Râmnicu Vâlcea și Curtea de Argeș. Cele mai importante localități sunt orașul Brezoi și comunele Câineni, Perișani, Racovița, Titești, Mălaia și Voineasa. Zona a fost locuită încă din neolitic, mai târziu de geto-daci și de romani, care păzeau aici limesul estic prin castrele de pe Olt (Pons Vetus la Câineni, Praetorium la Racovița). Atestată documentar din 1233, Țara Loviștei a fost dintotdeauna un areal de trecere între Transilvania și Țara Românească, străbătut de vechiul „Drum al Loviștei" și de Via Carolina, construită de austrieci pe malul abrupt al Oltului. În partea estică, în zona stâncoasă de lângă Perișani, tradiția istorică plasează celebra Bătălie de la Posada (1330), în care Basarab I a învins armata regelui Carol Robert de Anjou, moment legat de afirmarea independenței Țării Românești. Din punct de vedere etnografic, Loviștea se distinge prin civilizația sa pastorală, păstrată de secole: transhumanța oilor spre văile Dunării și Balcani, portul popular ciobănesc, târgurile și bâlciurile de vară (precum cel de Sfântul Ilie) și meșteșugurile tradiționale — prelucrarea lemnului, împletitul coșurilor din nuiele, gastronomia locală cu brânză de burduf și bureți de fag murați, specifice zonei Perișani. Arhitectura tradițională cuprinde case de lemn și bisericuțe fără turlă, unele clasate ca monumente istorice (Brezoi, Mălaia, Ciunget). Țara Loviștei merită vizitată pentru autenticitatea tradițiilor pastorale, pentru bogăția istorică a locurilor și pentru peisajul sălbatic al văilor Lotrului și Latoriței.