Stațiunea Ocna Sibiului

Ocna Sibiului este un oraș din județul Sibiu, în sudul Podișului Transilvaniei, la nord-vest de municipiul Sibiu, pe valea pârâului Vișa. Orașului îi aparține și satul Topârcea. Sub oraș se află un masiv de sare cu cupola în formă de elipsă, cu axele de circa 1,3 și 0,6 km. Sarea a fost exploatată din perioada romană, când se lucra la suprafață, în gropi de 12-15 m, iar mai târziu în ocne subterane în formă de clopot; ultima ocnă, Sfântul Ignat, a fost închisă în 1931. Prima stațiune balneară a fost înființată aici în 1845. Prin prăbușirea și inundarea fostelor ocne s-au format lacurile de azi: Horea, Cloșca, Crișan, Pânzelor-Inului, Lacul fără fund, Avram Iancu, Ocnița, Sfântul Ioan, Poporului, Dulce, Brâncoveanu, Mâțelor, Vrăjitoarelor și Sfântul Ignat. Zece dintre ele au apă sărată, iar multe au o concentrație de circa 260 g/l. Lacul Avram Iancu, fosta „Grosse Grube” (Ocna Mare), are 132,5 m adâncime și este considerat cel mai adânc lac antropic din țară. Lacul fără fund, format în 1775 prin prăbușirea ocnei Francisc, are 0,2 ha și circa 34 m adâncime și este rezervație naturală de tip geologic (Legea 5/2000). Lacurile sărate au o stratificare a apei: la suprafață se află un strat de apă mai dulce, iar în adâncime un strat de apă sărată care acumulează căldura solară (heliotermie). În Lacul fără fund, salinitatea crește de la 96 g/l la suprafață la 318 g/l în adâncime. Diferența de temperatură și salinitate este folosită în scopuri terapeutice, iar pe maluri se dezvoltă o vegetație halofilă. Stațiunea funcționează astăzi prin Complexul Balnear Ocna Sibiului, cu două hoteluri, un restaurant, o bază de tratament și un ștrand. Pavilionul băilor, construit în 1907, este monument istoric de categoria A (cod LMI SB-II-m-A-12489). Pe teritoriul orașului au fost descoperite unelte din epoca bronzului, expuse la Muzeul Brukenthal din Sibiu.