Schitul Pocrov

Schitul Pocrov se află într-o poiană de sub muntele Chiriacu, numită și Poiana lui Pahomie, la circa 4 km sud-vest de Mănăstirea Neamț și 17 km vest de Târgu Neamț. Ctitorul său este Pahomie (Penciu sau Pencovschi), transilvănean din județul Bistrița-Năsăud, stareț al Mănăstirii Neamț, care în 1702-1704 a fost la Kiev, iar la întoarcere a locuit într-o colibă în această poiană. La sfârșitul anului 1706 a fost ales episcop al Romanului și hirotonit la 18 ianuarie 1707. După retragerea din scaun, la 1 martie 1714, a revenit în poiană împreună cu ucenicii Sofronie, Mardarie, Lazăr, Dosoftei și Ioanichie. Ei au tăiat copacii, au lărgit poiana și din lemnul rezultat au construit biserica, sfințită la 15 august 1714. Pahomie a plecat din nou la Kiev, unde a trăit la Lavra Pecerska până la moarte, în 1724. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat ca Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, cu pomenirea la 14 aprilie. Schitul a fost dintotdeauna sub ascultarea Mănăstirii Neamț, pe al cărei teritoriu se află. Aici s-au format mitropolitul Iacob Stamate (mort în 1803), crescut de unchiul său Lazăr Ursu, egumen la Pocrov și apoi stareț la Neamț, și tânărul Nicolae Munteanu din Pipirig, viitorul patriarh Nicodim. După 1761 au venit aici mulți călugări din Transilvania, plecați după distrugerea mănăstirilor ortodoxe de acolo din ordinul generalului Bukow. Mihail Sadoveanu a numit locul „Poiana Raiului”. Biserica de lemn „Acoperământul Maicii Domnului”, din 1714, este așezată pe temelie de piatră și are trei turle; peretele altarului este decorat cu flori sculptate în lemn. Ansamblul schitului este monument istoric (cod LMI NT-II-a-B-10632), cu biserica clasată separat (NT-II-m-B-10632.01). În 2010 un incendiu a afectat chiliile și mai multe anexe, refăcute ulterior, după care biserica a fost resfințită. Schitul păstrează icoane și cruci vechi, cărți din secolele XVII-XIX și obiecte de cult. Obștea este formată dintr-un egumen și câțiva călugări.