Schitul Pahomie

Schitul Pahomie este unul dintre cele mai izolate schituri sihăstrești din România, aflat sub crestele Munților Căpățânii, la poalele masivului Buila, în Parcul Național Buila-Vânturarița — cel mai mic parc național din țară — pe raza comunei Bărbătești, județul Vâlcea. Accesul se face dinspre Râmnicu Vâlcea pe DN64A spre Băile Olănești, apoi prin satul Cheia, pe un drum forestier care urcă pe Valea Cheii până la „Izvorul Frumos". Hramul schitului este „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul". Potrivit pisaniei, schitul a fost întemeiat în anul 1520 de monahul Pahomie și de Sava Haiducul — de unde și numele lăcașului. După o altă tradiție, Pahomie nu ar fi altul decât marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Mănăstirii Bistrița, care, fugind prin pustietatea muntelui de urmărirea lui Mihnea cel Rău, ar fi descoperit aici Izvorul Frumos și ar fi ridicat schitul în semn de mulțumire. Biserica a fost reparată în 1684 de spătarul Constantin Brâncoveanu, viitorul domnitor al Țării Românești, și a primit danii și scutiri de la domnitori precum Alexandru Moruzzi (1793). Elementul cu adevărat unic al schitului este biserica însăși: o construcție de mici dimensiuni, lipită și acoperită în proporție de aproape trei sferturi de un perete uriaș de calcar, lung de circa 50 de metri, pe care tradiția spune că se distinge chipul Mântuitorului. Alături, „Izvorul Frumos" țâșnește de sub stâncă cu o apă rece, de culoare turcoaz. Lăsat în paragină după 1880, când biserica s-a prăbușit, schitul a fost reconstruit identic, după zidurile rămase, între 1952 și 1956, prin grija Patriarhului Iustinian Marina, și resfințit în septembrie 1956. Împreună cu apropiatul schit Pătrunsa, Pahomie este considerat astăzi una dintre „Meteorele României". Merită vizitat pentru biserica sa unică, săpată sub stâncă, pentru Izvorul Frumos și pentru peisajul sălbatic al Munților Buila.