Situl arheologic și izvorul de slatină de la Poiana Slatinei, Lunca

Poiana Slatinei se află lângă satul Lunca, comuna Vânători-Neamț, la circa 6 km nord-vest de Târgu Neamț, pe versantul estic al Culmii Pleșului, în interiorul Parcului Natural Vânători-Neamț. Zona face parte din regiunea salină a Subcarpaților Moldovei, cu numeroase izvoare de apă sărată, numite local slatine. Saramura izvorului de la Poiana Slatinei are o concentrație de circa 160 g/l, de aproximativ șase ori mai mare decât a apei de mare. Situl a fost descoperit la începutul anilor 1980 de profesorul de istorie Ilie Untaru, iar săpăturile au început în 1984, sub conducerea arheologului Gheorghe Dumitroaia de la muzeul din Piatra Neamț, cu participarea ulterioară a unor preistoricieni străini, între care O. Weller, A. Harding și J. Chapman. Lângă izvor, resturile vetrelor și fragmentele de vase în care se fierbea saramura au format o movilă de circa 60 x 25 m, înaltă de aproape 3 m. Datările radiocarbon plasează începutul producției de sare între 6050 și 5500 î.Hr., în cultura Starčevo-Criș, ceea ce face din Poiana Slatinei cel mai vechi sit de exploatare a sării cunoscut în preistoria europeană. Izvorul a fost folosit și ulterior: în sit au fost identificate niveluri ale culturii ceramicii liniare, ale culturilor Precucuteni și Cucuteni, din epoca bronzului (culturile Costișa și Noua), din Hallstatt și din Evul Mediu, când a fost săpată o fântână pentru apă sărată căptușită cu lemn, adâncă de 5,25 m. Izvorul este folosit și astăzi de localnici. Obiecte descoperite în sit sunt expuse la Muzeul de Istorie și Etnografie din Târgu Neamț. Situl arheologic de la Lunca, punct „Poiana Slatinii”, este monument istoric (cod LMI NT-I-s-B-10515, cod RAN 125034.01). Arheologul Vasile Diaconu, de la Complexul Muzeal Național Neamț, atrage atenția că exploatarea continuă a izvorului expune izvorul și situl alăturat la degradare și poluare.