Podul Minciunilor

Podul Minciunilor (în germană Lügenbrücke) trece peste strada Ocnei, fosta Burgergasse, care coboară din Orașul de Sus spre Orașul de Jos, și leagă Piața Mică de Piața Huet. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, strada trecea aici printr-un tunel curbat, pe sub un șir de case care împărțeau Piața Mică în două. Locul era numit încă din secolul al XVI-lea „Băncuțele Minciunilor”. Casele au fost demolate în 1851, tunelul a fost deschis, iar peste stradă s-a pus mai întâi o pasarelă de lemn. Podul de fontă a fost turnat în 1859, montat la Sibiu în anul următor și deschis oficial la 17 decembrie 1860. Are o singură deschidere de 10,40 m, sprijinită pe patru arce metalice asamblate prin bulonare și decorate cu rozete și ornamente vegetale și geometrice neogotice. Arcele dinspre sud poartă stema Sibiului, iar cele dinspre nord inscripțiile „1859” și „FRIEDRICHS HÜTTE”. Cele două balustrade sunt formate din câte opt panouri cu cercuri cu decor radial, iar la capetele podului, pe marginile pasajului de dedesubt, stau patru corpuri de iluminat din fontă. Denumirea vine de la germanul „Liegebrücke”, „podul culcat”, cum era numit pentru că nu se sprijinea pe piloni. Cuvântul suna aproape la fel cu „Lügenbrücke”, „podul minciunilor”, iar localnicii au început să-l numească așa; legendele despre negustori păcăliți sau îndrăgostiți mincinoși aruncați de pe pod au apărut pentru a explica numele. Podul a fost restaurat în octombrie 2006 de firma germană Kärcher, ca sponsorizare culturală, înainte ca Sibiul să devină Capitală Culturală Europeană în 2007. Este monument istoric din 2015, cu codul SB-II-m-A-12107. Este o pasarelă pietonală, iar strada Ocnei, de dedesubt, se poate parcurge pe jos.