Monumentul Independenței din Tulcea

Monumentul Independenței se înalță pe Colnicul Horei, azi Dealul Monumentului, în partea de nord-est a municipiului Tulcea, deasupra centrului vechi și a Dunării. Este un obelisc dedicat armatei române din Războiul de Independență din anii 1877 și 1878, în urma căruia Dobrogea a revenit României. Piatra de temelie a fost pusă în 1879, în prezența domnitorului Carol I. Lista Monumentelor Istorice reține pentru monument etapele 1879, 1899-1904, 1935 și 1977. Comanda a primit-o sculptorul Gheorghe (Giorgio) Vasilescu, mort în 1898, pentru care monumentul de la Tulcea a fost ultima lucrare; ca sculptori sunt trecuți Giorgio Vasilescu și Constantin Bălăcescu. Potrivit profesorului Nicolae Ariton (Casa Corpului Didactic Tulcea), monumentul a costat 100.000 de lei și avea un obelisc de marmură și două statui de bronz de câte 4 m, turnate în Italia. Medaliile bătute în 1899 de gravorul Mauriciu Carniol fiul arată obeliscul flancat de un vultur și de un dorobanț, cu legenda „Omagiu marelui căpitan, omagiu armatei române. Țara și dobrogenii recunoscători”. Medalia centenarului, din 1977, arată monumentul restaurat, tot cu vulturul și dorobanțul. Monumentul se află în parcul de pe deal, de unde se vede orașul și Dunărea. Pe același deal se află ruinele cetății antice Aegyssus și Muzeul de Istorie și Arheologie al ICEM Tulcea. Accesul se face pe jos din centrul orașului, pe scările care urcă dealul. Monumentul este monument istoric de importanță națională, în categoria monumentelor de for public, cod LMI TL-III-m-A-06040. Știați că, potrivit ziarului „Alarma Dobrogei” din 27 iulie 1897, pe vârful dealului se afla o moară de vânt a unui bătrân localnic, Vasile Nicolaeff, care a refuzat să cedeze terenul pentru monument? Ziarul scrie că la 5 iulie 1897 primarul Mircea Petrescu, în fruntea unei mulțimi, a dărâmat moara. Profesorul Nicolae Ariton, care îl numește pe Nicolaeff „Don Quijote de la Tulcea”, notează că mai circulă alte două versiuni ale întâmplării și că ziarul era ostil prefectului de atunci, Ion Nenițescu.