Atracție
Maramureșul istoric (Țara Maramureșului)
Maramureșul istoric, sau Țara Maramureșului, este regiunea istorică și etnografică din Depresiunea Maramureșului, pe cursul superior al Tisei, împărțită din 1920 între România și Ucraina. Partea românească, cu centrul la Sighetu Marmației, cuprinde văile Izei, Marei, Cosăului, Vișeului și Săpânței, cu cinci dintre cele opt biserici de lemn maramureșene înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Foto: DimiTalen, domeniu public (CC0), via Wikimedia Commons
Maramureșul istoric este o regiune geografică și etno-culturală formată din Depresiunea Maramureșului, de pe cursul superior al Tisei, și din versanții munților care o înconjoară: Oaș, Gutâi, Țibleș și Rodnei la vest și sud, Munții Maramureșului la est și nord. Partea de sud aparține României și formează nord-estul județului Maramureș, iar partea de nord se află în regiunea Transcarpatia din Ucraina. Principalele râuri din partea românească sunt Vișeu, Iza, Cosău, Mara și Săpânța, toate afluenți ai Tisei; centrul tradițional al regiunii este Sighetu Marmației.
În primele secole ale mileniului al II-lea, Voievodatul Maramureșului a fost condus de voievozi locali și organizat în cnezate de vale. Din Maramureș au plecat Dragoș din Bedeu, trimis în 1351 să organizeze un voievodat vasal Ungariei la est de Carpați, și Bogdan din Cuhea, care în 1359 a impus independența Moldovei. În 1381, fiii lui Dragoș, Balc și Drag, au obținut de la Patriarhia de la Constantinopol statutul de stavropighie pentru ctitoria lor, Mănăstirea Peri. După tratatele de pace de după Primul Război Mondial, frontiera a fost fixată pe Tisa (1920), iar partea nordică a fost atribuită Cehoslovaciei. În 1968, la partea românească (circa o treime din regiunea istorică) s-au adăugat Țara Lăpușului, Țara Chioarului și estul Țării Codrului, formând actualul județ Maramureș.
Regiunea este cunoscută pentru cultura lemnului, folosit la case, biserici, porți, troițe și obiecte casnice, pentru portul țărănesc, cântecele și dansurile păstrate și pentru graiul maramureșean, unul dintre subdialectele dacoromânei, vorbit în satele de pe văile Izei, Marei și Cosăului. Cinci dintre cele opt biserici de lemn înscrise în 1999 în Patrimoniul Mondial UNESCO se află aici: Bârsana, Budești Josani, Desești, Ieud Deal și Poienile Izei; celelalte trei sunt în afara regiunii: Plopiș și Șurdești în comuna Șișești, Rogoz în Țara Lăpușului.
În Sighetu Marmației se află Muzeul Satului Maramureșean și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, iar în regiune se află mănăstirile Bârsana și Săpânța-Peri; acestea au fișe proprii. În partea de est a regiunii se întind Parcul Natural Munții Maramureșului, înființat în 2004, și, la sud, Parcul Național Munții Rodnei.
Maramureșul istoric (Țara Maramureșului), nordul județului Maramureș; centru: Sighetu Marmației
