Mănăstirea Probota

Mănăstirea Probota (în documentele vechi, Pobrata) se află în satul Probota, care aparține orașului Dolhasca, pe un platou deasupra văii Siretului. Locul are o istorie mai veche: biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Poiana Siretului este atestată în 1391, în vremea lui Petru Mușat, iar o biserică de piatră ridicată mai târziu, în care Ștefan cel Mare și-a înmormântat mama, pe doamna Oltea, a fost distrusă de o alunecare de teren. Petru Rareș a zidit o biserică nouă, cu același hram, „Sfântul Nicolae”, la circa 300 m vest de vechiul amplasament; pisania de pe peretele sudic al pridvorului o dă terminată în 1530, fiind egumen Grigorie Roșca, vărul domnitorului și viitor mitropolit. Biserica, din piatră cu asize de cărămidă, are plan triconc, turlă octogonală pe naos și cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar. A fost pictată la interior și exterior în 1532, de zugravi al căror nume nu se cunoaște. Pictura originală s-a păstrat în pridvor și pronaos, cu Judecata de Apoi pe bolta pridvorului și cele șapte sinoade ecumenice în pronaos; în naos și altar a fost acoperită în 1844 de o repictare grosolană. La exterior, cea mai mare parte a picturii s-a șters, păstrându-se doar fragmente pe peretele sudic, din Imnul Acatist și Arborele lui Iesei. Petru Rareș a ales Probota ca necropolă. În gropniță se află mormintele lui Petru Rareș (mort în 1546), al doamnei Elena și al fiului lor, domnitorul Ștefan Rareș, iar în 1904 a fost adusă aici piatra de mormânt a doamnei Oltea. În 1550, doamna Elena și fiii ei au închis biserica într-o incintă aproape pătrată, cu laturi de circa 90 m și ziduri de 6 m înălțime, cu trei turnuri pe latura estică, cel din mijloc fiind turnul de intrare. Mănăstirea a fost închinată Sfântului Mormânt în 1677, desființată în 1863 prin secularizare și reînființată ca mănăstire de maici în 1993. Între 1996 și 2001, ansamblul a fost restaurat printr-un program UNESCO finanțat de Japonia, care a scos la lumină pictura interioară din 1532. Ansamblul este monument istoric (cod LMI SV-II-a-A-05592), cu biserica, clisiarnița, ruinele caselor domnești, turnurile de colț și zidul de incintă, iar biserica face parte din 1993 din situl UNESCO „Bisericile din Moldova”.