Mănăstirea Bârsana

Mănăstirea Bârsana se află pe valea Izei, la ieșirea din satul Bârsana spre podul Slătioarei, unde valea se îngustează spre satul Strâmtura, la circa 22 km sud-est de Sighetu Marmației. Drumul de acces se desprinde din DJ186, la kilometrul 17. Este o mănăstire de maici a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului și ține hramul „Soborul Sfinților 12 Apostoli” la 30 iunie. O mănăstire la Bârsana este pomenită într-un document din 21 iulie 1390 privitor la proprietățile familiei Drăgoșeștilor, care amintește și Valea Mănăstirii și Dealul Popii. Între 1735 și 1740, vechea mănăstire a fost sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului, condusă până în 1740 de episcopul Gavril Ștefanca. La 12 iulie 1791 mănăstirea a fost desființată, iar călugării s-au refugiat în Moldova, la Neamț. Biserica de lemn, singura clădire rămasă, a fost mutată de săteni în sat, unde se află și astăzi, înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Refacerea mănăstirii a fost hotărâtă după 1989 de parohul ortodox Gheorghe Urdă și de săteni. Strângerea lemnului a început în 1991, iar în 1993 episcopul Justinian Chira a sfințit piatra de temelie a noii biserici; primul hram a fost sărbătorit la 30 iunie 1993. Prima stareță a fost monahia Filofteia Oltean, venită de la Mănăstirea Râmeț. Ansamblul, proiectat de arhitectul Dorel Cordoș și ridicat de meșteri locali din lemn de stejar și piatră de râu, cuprinde turnul-clopotniță de la intrare, biserica, înaltă de 57 m, altarul de vară, aghiasmatarul, stăreția, Casa Voievodală, Casa Artistului, chiliile, atelierele și trapeza. Lângă turnul-clopotniță se află Muzeul de icoane și carte veche „Gavril de Bârsana”, unde este păstrat și patrimoniul mobil al vechii biserici de lemn din sat. Ansamblul nou nu figurează în Lista monumentelor istorice.