Manastirea Barbu

Mănăstirea Barbu se află în satul Leiculești, comuna Tisău, județul Buzău, pe Valea Nișcovului, la aproximativ 25-30 km vest de municipiul Buzău. Face parte din salba celor circa 20 de mănăstiri și biserici vechi de pe această vale și se află la doar 12 km de Mănăstirea Ciolanu, pe raza aceleiași comune. Astăzi este mănăstire de maici, în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Începuturile așezământului se pierd în timp: pe locul bisericii actuale a existat anterior un mic așezământ monahal, care adăpostea călugări pustnici. Sursele indică o ctitorire timpurie, în 1632, de către vel-comisul Radu Mihalcea de la curtea lui Matei Basarab. Biserica de astăzi și chiliile au fost însă ridicate cu cheltuiala și osteneala vel-căpitanului de dorobanți Barbu Bădeanu, ajutat de soția sa, jupâneasa Rada, fiica boierului Jipa din Vernești, și de fiii lor: Hrizea, Radu, Jipa, Andronic, Neagoe și Badea. Lucrările s-au încheiat în 1669, pentru finalizarea lor primindu-se bani și din vistieria domnitorului Antonie Vodă din Popești. Mănăstirea poartă numele ctitorului. Pisania originală, aflată și astăzi pe zidul exterior din dreapta pronaosului, consemnează evenimentul și numele primului stareț al schitului, ieromonahul Petronie. Biserica veche, monument istoric, are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil", sărbătorit pe 8 noiembrie. Ansamblul a fost împrejmuit cu ziduri și turnuri de apărare, funcționând, ca multe alte lăcașuri buzoiene ale epocii, drept loc de refugiu în vremuri de restriște. În secolul al XVIII-lea, Mănăstirea Barbu a devenit metoc al Mănăstirii Văcărești, închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim. După legea secularizării averilor mănăstirești, schitul de călugări a fost desființat, iar biserica a devenit lăcaș de mir pentru creștinii din Leiculești. În 1871, episcopul cărturar Dionisie Romano al Buzăului a reînființat așezământul, de această dată ca mănăstire de maici, aducând aici treizeci de călugărițe de la Schitul Sfântul Gheorghe de lângă Bozioru, care se surpase din cauza izvoarelor. În amintirea acelui moment, în biserică se află icoana Sfântului Gheorghe, iar lăcașul îl are pe acest sfânt drept al doilea hram. Biserica a fost reparată între 1894 și 1895, prin strădaniile stariței Glafira Georgescu. Așezământul a fost desființat din nou în perioada comunistă și reactivat după 1989. În 1996 au fost construite și pictate paraclisul cu hramul „Izvorul Tămăduirii" și un corp nou de chilii. Mănăstirea Barbu merită vizitată pentru pisania originală, care leagă direct vizitatorul de ctitorul din 1669, pentru arhitectura de secol XVII cu incintă fortificată, rară pe Valea Nișcovului, și pentru istoria neobișnuită a celui de-al doilea hram, adus aici odată cu maicile unui schit surpat.