Lacurile sărate din Slănic (Baia Baciului și Baia Verde)

Lacurile sărate din orașul Slănic, județul Prahova, ocupă locul unor vechi ocne de sare. Exploatarea sării a început după 1685, când spătarul Mihai Cantacuzino a cumpărat moșia Slănic: în 1688 a fost deschisă o ocnă pe Valea Verde, iar între 1689 și 1691 au urmat exploatările de la Baia Baciului. Ocnele de tip „clopot” s-au prăbușit și au fost inundate în timp, iar în locul lor au apărut lacuri cu apă sărată. Între băile orașului se numără Baia Baciului, Baia Verde și Baia Roșie. Baia Baciului se află la marginea Muntelui de Sare, în partea de vest a orașului, și a fost primul loc unde a fost valorificat potențialul balnear al zonei. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Baia Verde și Baia Baciului erau atestate ca izvoare de sare și iod, în proprietatea statului. Astăzi Baia Baciului funcționează ca un complex de băi cu apă sărată și nămol, alături de rezervația Muntele de Sare. Complexul Baia Verde, pe malul stâng al pârâului Slănic, cuprinde trei lacuri (Baia Verde 1, 2 și 3) formate după 1850 prin prăbușirea ocnelor vechi. Salinitatea depășește 200 g/l (între 203 și 240 g/l în măsurătorile din 1968 și 1991) și ajunge la peste 250 g/l în stratul de fund, iar la suprafață scade la 80-120 g/l primăvara și după ploi. În 2008, adâncimile măsurate erau de 40 m, 15 m și 4,5 m. Lacurile prezintă fenomenul de helioterm, cu apă mai caldă sub suprafață: în iulie 1970 s-au măsurat 29°C la suprafață și 38,8°C la 2 m adâncime în Baia Verde 1. Lacurile au nămol sapropelic, iar apa lor este folosită pentru băi în afecțiuni reumatice, ale sistemului nervos periferic, ginecologice și dermatologice. Slănicul este legat de Ploiești prin drumul județean DJ102. În apropiere se pot vizita Salina Slănic (Mina Unirea) și Muzeul Sării.