Lacul Techirghiol

Lacul Techirghiol se află pe țărmul Mării Negre, în județul Constanța, la marginea stațiunii Eforie Nord, între localitățile Techirghiol, Eforie Nord și Eforie Sud, la aproximativ 12 kilometri de portul Constanța. Numele vine din turcescul Tekirgöl, tradus fie prin „lacul Tekir", fie prin „lacul barbunului", după peștele Mullus barbatus. Este cel mai întins lac salin din România.Are o suprafață de aproximativ 10,68 km², o lungime de 7.500 de metri și o adâncime maximă de nouă metri. Din punct de vedere geologic, este un liman fluvio-marin: bazinul a avut faze de conectare cu marea, funcționând ca golf marin, până când formarea unui cordon de nisipuri litorale, lat de circa două sute de metri, l-a deconectat. Odată izolat, în climatul subarid al Dobrogei, evaporarea puternică a scăzut nivelul apei și a concentrat sărurile peste valorile marine. Aportul redus de apă dulce a întreținut procesul.Salinitatea depășește astăzi 90 g/l, cu o valoare practic omogenă de 85,5 g/‰ în porțiunea centrală, pe orizontală și pe verticală până la trei metri adâncime. Este de aproape cinci ori mai mare decât a Mării Negre. Valorile au oscilat însă mult de-a lungul timpului: 71,4 g/l măsurat în 1893, 106,9 g/l în 1924, 81,5 g/l în 1969. După 1975, irigațiile prin canalul Carasu au sporit aportul de apă și au redus concentrația. Apa este clorosodică, magneziană, sulfatată, iodată și bromurată, cu o densitate medie de 1,065-1,070 g/l. Datorită mineralizării ridicate, temperatura ei poate scădea sub zero grade fără ca lacul să înghețe.Aceste condiții extreme fac din Techirghiol o raritate în sud-estul Europei. Doar un număr restrâns de specii au reușit să se adapteze hipersalinității și presiunii osmotice ridicate. Fauna nevertebratelor e dominată de crustaceul Artemia salina, un branhiopod de cinci până la zece milimetri, cel mai important filtrator al lacului, care dezvoltă aici trei generații pe an: aprilie-mai, iunie și august-septembrie. Alături de el trăiește alga filamentoasă Cladophora cristalina. Din descompunerea bacteriană a cadavrelor de Artemia împreună cu alga rezultă nămolul sapropelic, un proces care se desfășoară pe parcursul a sute de ani. Culoarea neagră a nămolului provine de la sulfura de fier, formată din fierul aflat în malurile lacului.Nămolul și apa sărată sunt folosite terapeutic din secolul al XIX-lea, în tratarea afecțiunilor reumatismale, dermatologice, neurologice și ginecologice. Lacul a atras de timpuriu cercetători de primă mână, printre care inginerul Anghel Saligny, care a făcut măsurători în 1893, M. Georgescu în 1900, P. Petrescu în 1924 și P. Bujor în 1928.Lacul nu este uniform. Zona numită „coada lacului", unde se află cele mai abundente izvoare de apă dulce, a fost separată prin îndiguire de restul bazinului, tocmai pentru a se evita diluarea apei sărate. Astfel, Techirghiolul are astăzi și un sector dulcicol, cu un ecosistem complet diferit. Zona umedă adăpostește păsări, printre care rața arămie (Oxyura leucocephala), specie rară aflată în pericol de dispariție.Pe malul vestic se află stațiunea Techirghiol, specializată în tratamente cu nămol și apă sărată, iar pe malul opus, Eforie Nord.Lacul Techirghiol merită vizitat pentru un lucru simplu și rar: este un laborator natural în care, din doar două specii capabile să supraviețuiască în apa hipersalină, se produce, în sute de ani, un sediment terapeutic pe care medicina modernă îl folosește și astăzi. Puține locuri din Europa oferă o legătură atât de directă între biologie, geologie și medicină, vizibilă cu ochiul liber pe malul unui lac care nu îngheață niciodată.