Geoparcul Tinutul Buzaului UNESCO

Geoparcul Ținutul Buzăului este un teritoriu de aproximativ 1.036 km², recunoscut ca sit UNESCO în luna aprilie 2022 și inclus în Rețeaua Globală a Geoparcurilor, fiind al doilea geoparc internațional UNESCO din România, după Țara Hațegului. Situat în zona de curbură a Carpaților Orientali, la tranziția dintre dealuri și munți în nordul județului Buzău, este un teritoriu complet rural ce coincide cu limitele administrative a 18 comune. Relieful este marcat de structuri geologice rare, printre care vulcanii noroioși de la Pâclele Mari, în comuna Berca, și Pâclele Mici, în comuna Scorțoasa — considerați cei mai mari de acest tip din Europa, generați de emanații de gaze naturale care antrenează la suprafață noroi argilos, formând conuri și cratere active. Pe teritoriu se găsesc domurile de sare și complexul de la Meledic, cu peșteri dezvoltate în sare, focurile vii întreținute de emanații de metan la Lopătari, trovanții de la Ulmet și depozitele de chihlimbar de la Colți, unele exemplare de culoare roșie, exploatate cândva în mai multe mine din zonă. Structura geologică este complexă, rocile sedimentare de la suprafață acoperind o istorie de peste 70 de milioane de ani. Patrimoniul cultural include așezările rupestre din zona Aluniș–Colți–Bozioru, cu urme de locuire ce se succed din Epoca Bronzului în Antichitatea Târzie și perioada medievală. Geoparcul s-a constituit ca proiect inițiat în 2007 de Universitatea din București în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău și este administrat de Asociația Ținutul Buzăului. Concentrarea de fenomene geologice active și de situri naturale și culturale într-un singur teritoriu îl recomandă pentru studiul geodiversității subcarpatice.