Curtea Domnească din Hârlău

Ansamblul Curții Domnești din Hârlău, județul Iași, este monument istoric de categoria A și cuprinde două obiective: ruinele curții domnești, atestate în 1384 și reclădite în 1486 și 1624, și biserica „Sf. Gheorghe“ din 1492. Prima mențiune a curții, și totodată a târgului Hârlău, apare într-un hrisov emis de Petru I Mușat, redactat „în orașul Hârlău, la curtea mamei noastre preaiubite“, adică a Doamnei Margareta. Ștefan cel Mare a refăcut din temelii clădirile vechii curți în 1486, lucrările fiind începute și terminate în același an, potrivit pisaniei descoperite în 1871 și aflate astăzi la Muzeul Național de Artă al României. Șase ani mai târziu, între 30 mai și 28 octombrie 1492, Ștefan cel Mare a ridicat biserica domnească cu hramul „Sf. Gheorghe“, paraclis al curții. În vremea lui Petru Rareș, originar din Hârlău, exteriorul bisericii a fost pictat în frescă de zugravul Gheorghe din Tricala, printre primele picturi exterioare din Moldova; aceasta a fost distrusă de restaurarea din 1904. Biserica are ferestre gotice monumentale în pronaos și a servit ca model pentru Catedrala Mitropolitană din Timișoara. La Hârlău s-au petrecut momente importante din istoria Moldovei: la 12 iulie 1499 Ștefan cel Mare a semnat aici tratatul de pace cu regele polon Ioan Albert, iar în biserică au avut loc încoronările lui Petru Rareș, Joldea și Alexandru Lăpușneanu. Rolul curții a scăzut după mutarea capitalei la Iași, dar între 1624 și 1626, după incendierea curții ieșene, Radu Mihnea și-a mutat reședința la Hârlău. A fost înmormântat în pronaosul bisericii, osemintele fiind mutate ulterior la Mănăstirea Radu Vodă din București. Din vechea curte se păstrează cel mai bine feredeiul domnesc, baia curții.