Cetatea Slimnic

Cetatea Slimnic, în germană Stolzenburg, se află pe colina care domină partea de sud a satului Slimnic, reședința comunei cu același nume, situat pe DN14, la circa 18 km nord de Sibiu. Satul, atestat documentar în 1282, era așezat la granița de nord a Pământului Crăiesc și aparținea Scaunului Sibiului, iar fortificația avea rolul de a apăra drumul dintre Sibiu și Mediaș. Cetatea se desfășoară pe direcția nord-sud, pe toată lungimea colinei, și este formată din două incinte poligonale. Partea cea mai veche este o capelă gotică cu cor poligonal, peste care se ridică un turn-clopotniță cu trei niveluri. Zidurile au fost refăcute la începutul secolului al XV-lea, în principal din cărămidă, iar turnul incintei de nord are ziduri groase de circa 3,5 m. În jurul anului 1450 a fost începută, de-a latul cetății, o biserică-hală gotică cu plan trapezoidal, care nu a fost terminată niciodată. Din ea se păstrează peretele de sud, cu arcade ogivale pe două niveluri, și peretele de vest, cu ferestre ogivale și mașiculiuri. Accesul se făcea printr-un tunel pe sub corul bisericii, spre curtea de sud și o curte cu fântână (zwinger). În 1529, cetatea a fost cucerită de oastea lui Ioan Zápolya și recucerită în același an de localnici, cu sprijinul Sibiului. În 1658 a rezistat unui asediu otoman. În timpul răscoalei curuților, satul a fost incendiat în 1704, iar cetatea a fost ocupată în 1706-1707; la plecare, curuții au incendiat-o, distrugând incinta de sud și biserica gotică. O renovare începută în 1717 a fost oprită în 1719 de epidemia de ciumă. În 1855 o parte a bisericii a fost demolată pentru zidul cimitirului, iar în 1870 și 1872 s-au prăbușit porțiuni de zid. În 1958-1959 au fost consolidate clopotnița, zidurile și turnul de apărare din nord-vest. Ansamblul, cu incintă fortificată, turnuri, capelă, turn de poartă, bastion și anexe, este monument istoric de categoria A (cod LMI SB-II-m-A-12552), datat în secolele XIV-XVIII. Cetatea este o ruină, la care se ajunge din satul Slimnic.