Cetatea Rupea

Cetatea Rupea este o fortificație medievală situată pe Dealul Cohalmului, o stanca de bazalt de origine vulcanică ce domină orașul Rupea, în nordul județului Brașov, la contactul Podișului Hârtibaciului cu Depresiunea Transilvaniei. Prima atestare documentară datează din 1324, sub denumirea Castrum Kuholm — nume de origine săsească ce trimite la roca de bazalt pe care a fost ridicată — atunci când sașii răsculați împotriva regelui Carol Robert de Anjou s-au refugiat în interiorul ei. Denumirea actuală provine din latinescul rupes, „stâncă", iar variantele germană (Repser Burg) și maghiară (Kőhalom, „grămadă de piatră") păstrează aceeași referință la relief. Cercetările arheologice indică o locuire mult mai veche a dealului, cu urme din neolitic și o prezumtivă fortificație dacică; potrivit tradiției, romanii ar fi ridicat aici un castru de la care ar deriva numele latin. Ansamblul s-a dezvoltat în etape, între secolele al XIII-lea și al XVII-lea, odată cu creșterea demografică, și este organizat în trei curți succesive dispuse în spirală pe pantă: Cetatea de Sus, nucleul cel mai vechi, Cetatea de Mijloc și Cetatea de Jos. A îndeplinit un dublu rol, de apărare și administrativ, ca reședință de scaun săsesc, iar în secolul al XV-lea localitatea era un centru meșteșugăresc cu douăsprezece bresle. Între construcțiile păstrate se numără mai multe turnuri, printre care Turnul Slăninii, unde locuitorii își depozitau proviziile în timpul refugiilor. Așezată la încrucișarea drumurilor ce legau Transilvania de Moldova și Țara Românească, cetatea a fost adusă în ruină în secolul XX, apoi restaurată integral cu fonduri europene și redeschisă pe 15 iunie 2013.