Cetatea Chioarului

Ruinele Cetății Chioarului se află în comuna Remetea Chioarului, la circa trei kilometri sud de satul Berchezoaia, pe un vârf stâncos din stânga râului Lăpuș, în zona Defileului Lăpușului, pe un teren deluros și împădurit. Sunt clasate ca monument istoric de categoria A (cod LMI MM-I-s-A-04369, datare secolele XIII-XVIII) și apar în Repertoriul Arheologic Național cu codul 108525.01, cu starea de conservare „medie” la evaluarea din 2019. Numele maghiar, Kővár vára, înseamnă „Cetatea de piatră”. Cetatea este amintită pentru prima dată în 1319, într-un document care arată că nobilii transilvăneni răsculați împotriva regelui Carol Robert de Anjou au cucerit cetățile Cehu și Chioar. În 1367 a intrat în posesia lui Drag, iar în 1378 apare ca castrum Kewar, proprietate a voievozilor maramureșeni Balc și Drag, cărora regele Ludovic I le-a donat-o. Domeniul a rămas în familia urmașilor lor, Drágffy, până la moartea lui Gáspár Drágffy în 1556, apoi a trecut la mai mulți stăpâni, între care Ioan Zápolya, familia Báthory și Gheorghe Rákóczi I. Ca district administrativ, Chioarul este atestat din 1549, iar primul urbariu al domeniului a fost întocmit în 1566. În timpul războiului curuților, cetatea a fost cucerită în 1703 de trupele lui Francisc Rákóczi al II-lea, iar comandantul ei, Mihály Teleki, li s-a alăturat. După eșecul răscoalei și invazia tătară din 1717, autoritățile habsburgice au considerat-o depășită și au distrus-o în 1718, prin aruncarea în aer a depozitului de pulbere și prin bombardament cu tunurile generalului Jean Rabutin, pentru a nu mai putea fi folosită de curuți. În anul următor familia Teleki a cumpărat ruinele și a folosit pietrele la conacul de la Coltău și la o clădire administrativă din Șomcuta Mare. Din cetate s-au păstrat ruine pe vârful stâncos de deasupra Lăpușului. Districtul Chioar, administrat inițial din cetate, a funcționat până în 1876, cu centrul la Șomcuta Mare.