Cetatea Ciceului

Cetatea Ciceului este o fortăreață medievală situată pe o colină vulcanică de 683 m altitudine, în apropierea localității Ciceu-Mihăiești, județul Bistrița-Năsăud, în punctul de întâlnire al teritoriilor satelor Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgești și Dumbrăveni. Numele cetății provine din cuvântul maghiar „csucs" (vârf), o referire la poziția sa dominantă. Cetatea a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea, ca punct strategic de apărare, prima sa atestare documentară datând din anul 1304. În Evul Mediu a făcut parte din comitatul Solnocul Interior și a fost centrul unui vast domeniu feudal, care la apogeu cuprindea zeci de sate. Spre sfârșitul secolului al XV-lea, cetatea și domeniul său au intrat în stăpânirea Moldovei: Ștefan cel Mare a primit Ciceul ca danie de la regele Matei Corvin, iar stăpânirea moldoveană s-a perpetuat până la nepotul său, Petru Rareș. Acesta din urmă, înlăturat de pe tronul Moldovei în urma expediției sultanului Soliman Magnificul din 1538, s-a refugiat cu familia la Ciceu, unde a locuit aproximativ doi ani, până la redobândirea domniei; de această perioadă se leagă legenda unei comori a familiei domnești, ascunsă într-una dintre peșterile din zonă. Devenită un risc strategic pentru Transilvania în contextul politicii moldovene, cetatea a fost demantelată în anul 1544 din ordinul lui Gheorghe Martinuzzi, iar amplasamentul ei a fost folosit ulterior ca sursă de piatră. În prezent, din fortificație se mai păstrează fragmente de ziduri și fundații, clasate ca monument istoric, situate într-un cadru natural deosebit, cu păduri și stâncării, care oferă o panoramă largă asupra Văii Someșului.