Castelul Cantacuzino Busteni

Castelul Cantacuzino din Bușteni, din județul Prahova, este unul dintre cele mai valoroase exemple de arhitectură neoromânească din România. Construcția sa a fost finalizată în 1911, după planurile arhitectului Grigore Cerchez, una dintre figurile marcante ale stilului neoromânesc și neobrâncovenesc, la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), supranumit „Nababul” datorită averii sale fabuloase. Prințul a ridicat castelul la poalele Muntelui Zamora dorind, potrivit tradiției, să rivalizeze simbolic cu Castelul Peleș, reședința regală de la Sinaia. Edificiul, realizat în piatră și cărămidă, are un pavilion central de circa 1.200 mp la sol și 3.148 mp în total, pe demisol, parter și etaj, și este înconjurat de un parc de aproximativ 3,5 hectare, cu alei ce duc spre fântâni arteziene, cascade și o grotă, întregul domeniu cuprinzând și suprafețe întinse de pădure. Arhitectura îmbină elemente tradiționale românești cu influențe bizantine și brâncovenești: arcade, logii, coloane de piatră cu capiteluri și ornamente sculptate. Interiorul, de un pronunțat caracter romantic, păstrează mozaicuri policrome, vitralii, plafoane cu grinzi aparente și o colecție de heraldică unică în România, reprezentând blazoanele familiilor înrudite cu Cantacuzinii. De pe terasa dinspre parc se deschide o panoramă spectaculoasă asupra Munților Bucegi și a Crucii Eroilor de pe Caraiman. Castelul a servit ca reședință de vară a familiei Cantacuzino până spre anii 1930 și a rămas în proprietatea acesteia până la naționalizarea din 1948, când a fost transformat în sanatoriu al Ministerului de Interne. Retrocedat moștenitorilor familiei și deschis publicului din 2010, complexul găzduiește astăzi un muzeu și o galerie de artă, fiind un reper cultural și arhitectural de prim rang al Văii Prahovei.