Calea Victoriei

Calea Victoriei este una dintre cele mai vechi și reprezentative artere urbane ale Bucureștiului, cu o lungime de aproximativ 2,7-3 km, traversând orașul de la nord la sud, de la Piața Victoriei până la Splaiul Independenței. Inițial denumită Ulița Mare sau Podul Mogoșoaiei, strada a fost construită în 1692 din trunchiuri de copaci, la ordinul domnitorului Constantin Brâncoveanu, pentru a lega reședința sa domnească de moșia de la Mogoșoaia, unde avea să ridice, un deceniu mai târziu, celebrul palat. Denumirea actuală a fost adoptată în 1878, după Războiul de Independență al României, când trupele române și-au făcut intrarea triumfală în Capitală pe această arteră. De-a lungul axei sale, Calea Victoriei concentrează un număr semnificativ de clădiri cu valoare arhitecturală și istorică: Palatul Regal (1812, extins ulterior, azi sediul Muzeului Național de Artă al României), Muzeul Național de Istorie a României (fosta Poștă, 1900), Palatul CEC (1900), Cercul Militar Național (1912), Hotelul Athenee Palace (1914) și Ateneul Român (1888), acesta din urmă înscris pe lista tentativă UNESCO. Zona cuprinde, de asemenea, numeroase muzee, galerii de artă și clădiri reprezentative pentru stilurile neoclasic, eclectic și neoromânesc. Accesul se realizează prin mijloace de transport în comun — autobuz, troleibuz și metrou, stația Piața Victoriei sau Universitate — dar și pietonal, strada fiind parțial pietonalizată. Calea Victoriei merită vizitată pentru densitatea excepțională de monumente istorice din categorii arhitecturale distincte, concentrată pe un traseu parcurgabil integral în aproximativ două ore.